...



Te joci în fiecare zi cu lumina universului.
Subtilă musafiră, soseşti în fiecare floare şi în apă.
Eşti mult mai mult decât căpşoru-acesta alb pe care-l strâng
în mâini ca pe-un ciorchine zi de zi.

Cu nimeni nu te-asemeni de când eu te iubesc.
Lasă-mă între galbene ghirlande să te-ntind.
Cine-ţi scrie numele cu litere de fum printre stelele sudului?

Ah lasă-mă să-mi amintesc cum erai atunci, când încă nu existai.

Deodată vântul urlă şi izbeşte fereastra mea închisă.
Cerul e un năvod plin de peşti întunecaţi.
Aici se întâlnesc toate vânturile, toate.
Se dezbracă ploaia.

Trec în fugă păsările.
Vântul. Vântul.
Eu nu mă pot lupta decât cu forţele-omeneşti.
Furtuna învârtejeşte frunzele-nnegrite
şi dezleagă toate bărcile care aseară au amarat la cer.

Tu eşti aici. Ah tu nu fugi.
Tu o să răspunzi şi ultimului meu strigăt.
Ghemuieşte-te lângă mine ca şi cum ţi-ar fi frică.
Totuşi câteodată ţi-a trecut prin ochi o umbră stranie.

Acum, şi-acum, iubito, tu mi-aduci caprifoi,
şi parfumaţi îţi sunt şi sânii.
În timp ce vântul trist ucide fluturi galopând
eu te iubesc, şi bucuria-mi muşcă din gura ta de prună.

Cât te-ar fi durut să te obişnuieşti cu mine,
cu sufletul meu solitar şi sălbatic, cu numele meu pe care toţi îl izgonesc.
Am văzut de atâtea ori luceafărul arzând pe când ne sărutam pe ochi
şi cum deasupra noastră se desfăceau apusurile în uriaşe evantaie.
Cuvintele mele au plouat peste tine mângâindu-te.
Am iubit de multă vreme trupul tău de sidef însorit.
Ba chiar te cred stăpâna universului.
O să-ţi aduc din munţi flori vesele, şi campanule,
negre alune, şi coşuri de nuiele pline de săruturi.

Vreau să fac cu tine

ce face primăvara cu cireşii.






Cromatica 33



Ferestre închise din lemn putrezit, iederă crescută deasupra ușilor înnegrite de timp. Pe șosea treceau calești trase de melci uriași și alunecoși. Stropi furioși de ploaie loveau zgomotos pervazul. Nu-i decât sfârșitul unui anotimp, îmi spuneai, iar eu adormisem lângă glasul tău…









...





Iubire fără de sfârșit



Îmi pare că te-am iubit în forme nenumărate, şi-n timpuri fără de număr,
Viaţă după viaţă, eră după eră dintotdeauna.
Inima mea, fermecată, a făcut şi refăcut colierul de cântece
Pe care îl primeşti în dar, şi-l porţi în jurul gâtului în multele tale forme,
Viaţă după viaţă, eră după eră întotdeauna.

De câte ori aud străvehi legende de iubire, e-aceeaşi străveche durere
Şi străvechea ei poveste de a fi împreună sau separat..
Privind stăruitor în trecut, în cele din urmă mi te iveşti
Înveşmântată în lumina unei stele polare ce străpunge întunericul timpului:
Tu devii imaginea a ceea ce este amintit etern.

Tu şi eu am plutit aici pe curentul ce aduce dinspre izvor,
la inima timpului, dragostea unuia pentru celălalt.
Noi ne-am jucat odată cu milioanele de îndrăgostiţi, împărtăşind
Aceeaşi dulceaţă sfioasă a întâlnirii, aceleaşi lacrimi grele ale rămasului bun -
Iubire străveche, dar în forme etern reînnoite.

Astăzi sunt toate la picioarele tale, în tine şi-au găsit sfîrşitul
Iubirea tuturor oamenilor , din trecut şi pentru totdeauna:
Bucurie universală, tristeţe universală, viaţă universală,
Amintirile tuturor iubirilor contopindu-se în această iubire a noastră -
Şi cântecele tuturor poeţilor din trecut şi pentru totdeauna.





Memento mori...



Cu fiecare zi ce trece, cu un pas mai aproape de cimitir...





Dorinta celulara



Visul oricarei celule este sa ajunga doua celule...
François Jacob